Italia este frumoasă de la Nord la Sud și de la Est la Vest și înseamnă mai mult decât sătuce din pitoreasca Toscana, orașe colorate tipice coastei Amalfi sau Cinque Terre, orașe pline de istorie ca Roma sau Pompei, căci munții de aici abundă în trasee numai bune de luat la pas și pârtii pentru sporturile de iarnă. Iar vara aceasta ne-am decis să explorăm împreună munții Italiei, să îi luăm la pas și să descoperim peisaje noi.
În timp ce am efectuat câteva trasee de recunoaștere prin Dolomiți, ne-am dat seama că aici filtrele foto nu își au rostul, iar zicala „nicăieri nu-i ca acasă” devine o glumă, căci munții Italiei deschid în fața ochilor un atlas cu efecte vizuale ce îți fac inima cât un purice, nici nu e de mirare că Dolomiții sunt foarte populari printre italienii pasionați de drumeții, dar și drumeți veniți din cele mai diverse colțuri ale Europei ca Portugalia, Grecia, Estonia, Turcia sau chiar Lituania sunt vrăjiți de farmecul locului.
Pentru noi a fost dragoste la prima vedere căci munții Dolomiți sunt înțesați cu trasee montane pentru toți, chiar și cei mai mici membrii ai familiei se pot aventura în drumeții montane în acest loc.

Aici vei avea parte de o surpriză în plus: trasee montane pentru pasionații de cycling. 😊 Foarte populare sunt și traseele de alpinism și nu în ultimul rând, traseele via ferrata. De fapt, ar fi trebuit să începem cu via ferrata, căci în Dolomiți se găsesc primele trasee de acest tip, doar că, inițial, traseele via ferrata erau folosite în cu totul alte scopuri: deplasarea trupelor militare în timpul Primului Război Mondial. Deși, de atunci, traseele via ferrata în regiune s-au diversificat, primele trasee sunt încă disponibile pentru iubitorii de munte. E o experiență ideală dacă vrei să guști un pic de istorie și, totodată, să te bucuri de natură, munte și senzații tari. Îți garantăm că drumețiile prin munții Dolomiți vor fi experiența vieții tale sau, în orice caz, o experiență pe care cu greu o vei uita. Dacă te-am făcut curios, hai cu noi în munții Dolomiți și bucură-te de experiența montană.
În Dolomiți există nenumărate trasee montane, zone de alpinism și via ferrata, dar am avea nevoie de o viață de om pentru a le lua la pas pe toate și a gusta din plin din aventura montană prin Italia. Deși inima ne bate românește, gustul italienesc (și nu doar al mâncărurilor absolut DELICIOASE) ne ademenește cu trasee de poveste:
- Cortina d’Ampezzo e un fel de axis mundi situată fix în inima Dolomiților, e un loc ce unește, la propriu, cerul cu pământul și cu greu reușești să îți revii din sentimentul că ești în rai, dar, în același timp, cu picioarele pe pământ. Ascuns într-o vale alpină, locul acesta deschide ca o cortină numeroase trasee de trekking și via ferrata prin cei mai frumoși munți ai lumii. Cortina d’Ampezzo e păzită de o parte și de alta de vârfurile maiestoase ale Dolomiților: Cristallo, Tofane, Cinque Torri, Pomagagnon și Becco di Mezzodì.
- Muntele Faloria îi seduce pe toți cei care se aventurează pe cărările sale cu priveliștile uluitoare de aici. E musai să te înhami la un pic de efort și să ajungi la lacul Sorapis, un lac creat în inima unei roci albe ce te va pune în fața unui peisaj pe care cu greu îl vei putea uita. De aici avem o provocare pentru voi, un traseu via ferrata Sci Club 18.
- Passo Pordoi: în drum spre Marmolada, găsim o trecătoare în care porțiunile de trekking te culminează cu pasaje via ferrata într-un peisaj de excepție. Aici faci o incursiune prin istorie, căci aceasta este o rută veche folosită în comerțul cu grâne. Traseele de aici sunt numai bune pentru hiking, cățărat și drumeții pentru începători.
- Marmolada ‘Regina delle Dolomiti’: e locul în care ai vrea să îți începi fiecare dimieață. E cel mai înalt vârf din Dolomiți în care poți să alergi pe marginea crestei muntoase, iar norii parcă sunt desenați, nu degeaba i se spune „regina Dolomiților”, iar aici se află, totodată, cel mai mare ghețar al Dolomiților.
- Dacă tot ai ajuns în Dolomiți, nu trebuie să ratezi Rifugio Al Pisciadù! E un paradis stâncos cum n-ai mai văzut. Aici muntele te copleșește cu măreția sa și cu trasee din cele mai complexe, dar îți garantăm că priveliștile văzute de sus merită tot efortul.
- Rifugio Firenze: aici poți ajunge doar luând muntele la pas, nu ai cum să trișezi! În inima Dolomiților, traseele de la și către refugiul Firenze sunt împânzite cu priveliști ce te vor face să exclami din cinci în cinci minute „Wow!” pentru că, da, aici natura s-a întrecut pe ea. Din anumite unghiuri pare un Machu Picchu al Europei.
- Via ferrata către Piccolo Cir: cu o dificultate medie, traseul către Piccolo Cir este fix ce îți trebuie dacă-ți plac provocările la înălțime. Este un traseu scurt dar cățărător ce merită fiecare strop de sudoare mai ales că dispune de câteva platourile de belvedere unde te poți opri să îți tragi sufletul și să admiri lanțul muntos.
Munții și, mai cu seamă, Dolomiții trebuie simțiti, respirati și luați la pas pentru a înțelege energia și vibrația de la înălțime. În 2020 vom aborda munții Dolomiți în două etape, verifică traseele propuse și hai cu noi în cea mai tare aventură !