Guest post: Loredana Bobei
Dar ce zic eu, endorfine… A fost triplu-shot: mix de dopamine, oxitocine și endorfine, iar în loc de lime, am avut adrenalină din plin! Cam așa a fost prima tură de via ferrata de anul ăsta, după 2 luni de stat în casă la propriu (știm cu toții de ce, nu mai vorbim despre asta).
Îmi povestiseră prieteni despre traseele de via ferrata de la Baia de Fier – cele de pe peretele stâncos ce adăpostește Peștera Muierilor și cel de vizavi (Cheile Galbenului, mai exact). Că sunt grele. Că nu sunt grele, dar sunt tehnice şi seamănă mai mult a căţărare. Că sunt ușoare dar au cablurile subțiri și largi. Că le recomandă. Că nu le recomandă. Etc.
Cine mă cunoaște știe că, cu cât îmi vorbești mai mult de un loc, cu atât mă faci mai curioasă și cu atât îmi doresc să văd eu cu ochii mei dacă e chiar așa. O fi bine, o fi rău, nu știu… Cert e că sâmbătă dimineața eram deja în mașină în drum spre Baia de Fier. Și nu singură, ci cu niște prieteni din Baia de Aramă care voiau să încerce experiența pe pielea lor. And so Baia de Aramă goes to Baia de Fier and there, they meet Paul și gașca faină X2 Adventure !
Ne-am dat wi-fi hugs și ne-am bucurat să ne vedem la față după atâta timp, cum se zice.
Am aflat că la Baia de Fier sunt 13 trasee de via ferrata administrate de Clubul Montan White Wolf, cu un grad de dificultate pe o scară de la B (ușor) la E (extrem). 10 din ele erau deja cunoscute, 3 au fost amenajate acum, în 2020. Ultimele 2 au fost numite Virus și Antivirus. De sezon ☺)
Cele 10 trasee și dificultățile lor sunt: Spirala Mică (B), Marea Crăpătură (B), Creasta Peșterii (B), Loreley (B), Pantera Roz (C), Săritoarea Ursului (C), Spirala Mare (D), Spirala Medie (D), Amfiteatrul Zmeilor (D), Laura (E). Plus cele noi, Vânturilor (D), Virus (B) și Antivirus (C).
Echipamentul e obligatoriu și e format din cască, ham de alpinism, lonjă specială cu mecanism de absorbție a șocurilor în caz de cădere și 2 carabiniere cu mecanism de siguranță. Opțional, mănuși – zic cei de la Club. Eu zic OBLIGATORIU mănuși (dacă nu vrei niște bășici frumoase sau răni sau unghii rupte, as I did). Echipamentul se poate închiria de la Club şi nu este impusă nicio taxa de acces pe trasee, dar eu recomand să îi susţineţi cu o donaţie pe aceşti oameni care fac o treabă minunată.
Noi am început cu Creasta Peșterii, care are primul segment de traseu comun cu Marea Crăpătură și Spirala Mare. Ajungi, practic, deasupra peșterii Muierilor, în punctul cel mai înalt al versantului. De acolo, totul ți se pare mic. Inclusiv tu, în fața naturii ☺
A urmat apoi o scurtă și palpitantă călătorie pe sârmă (Puntea Indiană), la propriu, ca-n melodia lui Chirilă (Iubito, noi mergem pe sârmă / Pășește cu atenție / Nu vrem să cădeeem…). Deși legată cu ambele carabiniere, nu mi-a plăcut deloc partea asta (nu-i cere unei zodii de pământ să meargă pe 8 mm diametru!). Noroc cu Paul, care a avut grijă să mă facă să râd și să mă concentrez în același timp, încurajându-mă cu aparatul foto de la zeci de metri sub picioarele mele.
Part 2. Am traversat pârâul, pe partea cealaltă a străzii, către peretele stâncos care adăpostește traseele Loreley și Pantera Roz. Am urcat pe Pantera (trebuia măcar un C, nu?), cu coborâre pe Loreley. Greuț și la urcare, și la coborâre. La coborâre pentru că era tot traseu stâncos, destul de abrupt, cu centrul de greutate schimbat, picioare obosite deja și articulații supuse unei presiuni destul de mari. Cum ne place nouă să zicem, ne cam aplaudau genunchii…
Într-adevăr, cablurile de pe traseele White Wolf nu sunt la fel de groase și stabile precum cele de la Astragalus din Cheile Şugăului, Munticelu, jud. Neamţ, de exemplu. Dar la Baia de Fier ai mult mai multă stâncă și prize naturale, așa că scopul e să te bazezi mai mult pe forța proprie și pe natură, decât pe cabluri și prize artificiale. Dacă ai un pic de forță în mâini și picioare mai lungi, reușești sigur să cucerești C-urile și D-urile. Pe mine m-au ajutat picioarele, că mâinile… (see palm pic below ☺)
După Pantera & Loreley, unii dintre noi au mai avut putere și de Amfiteatrul Zmeilor, alții de Virus. Mâinile mele și bășicile din palme au mai avut putere doar de apă rece. Plus că nu apucasem să mănânc în dimineața aia decât un sandviș. Dar cine mai are nevoie de mâncare, când dai shot-uri de hormoni ai fericirii?